Mikala

Indrazneste sa vizezi

Maturatorul de la Microsoft

Un om a venit la compania Microsoft pentru a se angaja pe postul vacant de măturător. La departamentul de resurse umane el a rezolvat câteva teste, a fost intervievat și, într-un final, i s-a dat verdictul:

poza maturator

— Felicitări! Ați fost ales. Rămâne să ne lăsați adresa dumneavoastră de e-mail, pentru a vă putea anunța orarul de lucru.

— Îmi cer scuze, dar eu nu am nici calculator, nici poștă electronică, a mărturisit candidatul.

— Atunci, din păcate, nu sunteți potrivit pentru acest post. Comunicarea eficientă între toți angajații noștri și coordonarea lucrului în echipa „Microsoft” se face prin e-mail. Acestea sunt principiile esențiale ale lucrului nostru. De aceea, nu vă putem accepta candidatura.

Bărbatul a plecat. El a început să caute cum să câștige bani, pentru a-și putea cumpăra un calculator. Avea doar 30 de dolari. Deodată a văzut un fermier, care vindea mere crescute de el. El a cumpărat 10 kg de mere, a mers pe o stradă aglomerată și a început să vândă „gustosul și beneficul produs ecologic”. Peste câteva ore, venitul lui inițial s-a dublat, iar peste 6 ore s-a înzecit. Astfel omul a înțeles că poate să supraviețuiască și fără „Microsoft”.

Peste un timp bărbatul și-a cumpărat mașină, a deschis o mică gheretă, apoi un magazin, iar peste 5 ani – o rețea de supermarket-uri.

Intr-o zi el a decis să-și asigure afacerea, iar agentul de asigurări l-a rugat să-i dea adresa electronică, pentru a-i putea trimite propunerile avantajoase.

Omul nostru de afaceri, ca și cu câțiva ani în urmă, a răspuns că el nu are nici e-mail, nici calculator.

— Pur și simplu incredibil! — a exclamat mirat agentul, — așa o afacere prosperă și nu aveți calculator! Vă închipuiți cu cât mai multe lucruri realizați dacă l-ați fi avut?!

La aceste replici, omul de afaceri a răspuns zâmbind:

— Atunci aș fi fost măturător la „Microsoft”.

Morala: Dacă îți lipsește un lucru, nu înseamnă că ai neapărată nevoie de el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.